Sindicatul Național al Auditorilor Publici Externi din România (SNAPER), sindicat afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), parte a CARTEL ALFA se delimitează public de faptele de care este acuzat domnul Niculae Bădălău, vicepreședinte al Autorității de Audit și membru în Plenul Curții de Conturi, arestat recent în urma unei anchete a DNA.
Indiferent de rezultatul anchetei, nu putem accepta ca instituția noastră să fie asociată cu astfel de fapte infracționale.
Considerăm imperios necesar reabilitarea imaginii Curții de Conturi pentru a nu afecta activitatea acestei instituții, de o importanță vitală în ceea ce privește modul în care instituțiile publice ale statului utilizează fondurile publice și administrează patrimoniul public, astfel încât contribuabilul român să știe în permanență că impozitele și taxele pe care le virează statului sunt utilizate de ordonatorii de credite cu respectarea principiilor eficienței, eficacității, economicității și mai ales, a legalității și regularității.
Dorim pe această cale să asigurăm pe toți cetățenii țării că auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi rămân fideli profesiei de auditor public extern și, indiferent de scandalurile politico-infracționale în care sunt implicați membrii Plenului Curții de Conturi, auditorii vor respecta prevederile legale și atribuțiile conferite prin lege instituției supreme de audit a satului român.
contact@snaper.ro