COMUNICAT

4 min read

Sindicatul Național al Auditorilor Publici Externi din România (SNAPER), sindicat afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), parte a CARTEL ALFA se delimitează public de declarațiile jignitoare și calomnioase făcute recent de către președintele Curții de Conturi, domnul Busuioc, în diferite apariții publice, la adresa auditorilor publici externi din cadrul Curții de Conturi, precum și la adresa fostei conduceri a acestei instituții.

Menționăm faptul că domnul Busuioc a afirmat cu nonșalanță faptul că până la venirea sa în cadrul acestei instituții, Curtea de Conturi, condusă de personalități marcante (academicieni, profesori universitari, foști premieri, miniștri, magistrați) ar fi realizat doar controale de ”tip sovietic”, iar domnul Busuioc fiind, în accepțiunea sa, cel care a modernizat instituția.

De asemenea, în diverse apariții publice, domnul Busuioc a îndemnat ordonatorii de credit la nerespectarea legii, sfătuindu-i ”să își folosesc mașinile de serviciu în scop personal și respectiv să acorda cadouri, din bani publici, cu ocazia diferitelor sărbători”!

Înțelegem faptul că domnul Busuioc se simte frustrat și are un complex de inferioritate față de foștii conducători ai Curții de Conturi și din această cauză încearcă, cu tot dinadinsul, să iasă în evidență, însă dorim să-l informă pe domnul Busuioc, cu acest prilej, asupra faptului că, în accepțiunea auditorilor publici externi din cadrul Curții de Conturi, lucrurile sunt exact pe dos în sensul că profesionalismul în cadrul acestei instituții a început să cadă într-un con de umbră odată cu venirea sa în cadrul acestei instituții, iar modernizarea de care domnia sa vorbește este doar o ”slăbire a atribuțiilor acestei instituții, o încălcare a independenței auditorilor publici externi prin subordonarea Curții de Conturi clasei politice”.

De fapt, în opinia noastră, acesta este și principalul motiv pentru care domnul Busuioc a fost decorat anul trecut de către Președintele României, respectiv pentru faptul că și-a îndeplinit ”mandatul” dat de către clasa politică, care l-a numit în funcție și anume acela de a călca în picioare independența instituției pentru a ”da liber la furat”, întrucât domnul Busuioc nu s-a remarcat cu nimic altceva pentru a putea fi decorat.

Așa zisa modernizare a Curții de Conturi, cu care se laudă domnul Busuioc, ori de câte ori are ocazia, se referă, de fapt, la: reducerea ponderii misiunilor de audit de conformitate și creșterea numărului misiunilor de audit al performanței (și asta în condițiile în care în țara noastră auditul public intern din cadrul instituțiilor public nu funcționează corespunzător, fiind subordonat ordonatorului de credite, astfel că prin reducerea numărului de ”controale” la instituțiile publice, acestea vor avea ”liber la furat”), înlocuirea ”masurilor”, stabilite prin Decizie de CCR cu simple ”recomandări”, coroborat cu faptul că Curtea de Conturi nu va mai verifica în termenul de prescripție toate instituțiile publice, ci acestea vor fi verificate în baza unor analize de risc (subiective!!! – adică, mai concret, pe cine dorește domnul Busuioc), precum și cu faptul că toate propunerile de sesizări penale (și implicit recuperarea prejudiciilor stabilite de auditori) vor fi aprobate de către Plenul CCR (care nu își motivează deciziile, mergând pe principiul că ”pe EI nui mai verifică nimeni”!!!), nu fac decât să transforme Curtea de Conturi a României dintr-o instituție puternică, serioasă, respectabilă și profesionistă, cum era înainte de venirea domnului Busuioc într-un ”Monument de ineficiență cu implicații asupra SIGURANȚEI NAȚIONALE”!

contact@snaper.ro